In pustiu traia un baobab vechi de sute ani Ramase singur , totul in jurul lui pierise ....a rezistat uraganelor, secetelor si chiar razboaielor. Oamenii il admirau....pana cand , la un moment dat oamenii au observat ca nu ii mergea prea bine...parea ca se usuca, palea , pana cand intr-o zi s-a prabusit...si ...a murit. Cauza : a fost mancat din interior de mii de furnici mici, desi din exterior nu se vedea decat ca ceva nu era bine .. Posibile morale: putem fii puternici dar daca ne lasam mancati din interior de mii de fleaucuri si alte cele vom claca, dar si indiferenta celor din jur care priveau cum copacul se stinge si nu au intervenit...ar fi putut ajuta copacul ce singur nu se putea ajuta.... Ce parere aveti ?

De pe la Pictura intuitiva

Povestea unei frunze

Povestea unei frunze

Micuţa frunză tot ofta şi plângea de fiecare dată când o adiere de vânt trecea pe lânga ea.
Creanga de care era prinsă o întrebă:

- Care este problema, micuţă frunză ?
- Vântul mi-a spus că într-o zi mă va rupe şi mă va arunca pe pământ şi voi muri.

Crenguţa a spus despre necazul frunzei, crengii de care era prinsă; iar creanga a spus pomului.
Când pomul a auzit asta, a foşnit tot şi a transmis mai departe frunzei:

- Nu-ţi fie frică. Ţine-te bine şi nu vei pleca până când nu vei vrea tu.

Frunza s-a oprit din suspin şi s-a cuibărit lângă celelalte surate, iar când vântul trecea pe lângă ea, cânta şi dansa bucuroasă.
Şi aşa a trecut toată vara până în octombrie.
În zilele însorite de toamnă, micuţa frunză a văzut în jurul ei o mulţime de frunze care deveniseră foarte frumoase. Unele erau galbene, unele stacojii, altele aveau dungi cu ambele culori.
Micuţa frunză a întrebat copacul ce s-a întâmplat cu celelalte frunze. Şi copacul a spus:

- Toate aceste frunze sunt gata să zboare şi de bucurie s-au îmbrăcat în aceste culori.

Atunci micuţa frunză a început să-şi dorească să plece şi ea şi s-a gândit că i-ar plăcea şi ei să aiba o culoare la fel de frumoasă. Încetul cu încetul, micuţa frunză s-a îmbrăcat şi ea în culorile toamnei. A privit ramurile şi a întrebat mirată:

- O, ramuri ! de ce aveţi culoare de plumb, iar noi de aur ?
- Noi trebuie să păstrăm pe noi hainele de lucru, pentru că noi mai avem de muncit. Hainele voastre sunt de vacanţă, pentru că sarcinile voastre s-au încheiat, au declarat ramurile.

Dar apoi, un puf mic de vânt a venit şi frunza s-a lăsat luată de adierea lui. Vântul a răsucit frunza în aer ca pe o scânteie de foc.

Micuţa frunză a alunecat uşor jos, pe pământ, alături de alte sute de frunze şi a căzut într-un vis şi niciodată nu s-a trezit să-l povestească. 

~ ~ ~ ~
fragment din cartea "Pictorul de cuvinte" - Mirel Şerban